Fritz: „411 oameni făcuţi să dispară din Bihor. Unde sunt azi? Le merge mai bine?”
Dominic Fritz, primarul Timișoarei și liderul USR, a făcut recent declarații îngrijorătoare referitoare la soarta a 411 persoane relocate din Dumbrava, Bihor. Fritz a subliniat că statul român are o „lungă istorie” de abandonare a celor mai vulnerabili cetățeni și a ridicat întrebări cruciale despre unde se află acum aceste persoane și dacă au beneficiat de condiții mai bune după relocare. Primarul a exprimat că aceste întrebări nu sunt doar retorice, ci reflectă o realitate îngrijorătoare pentru societatea românească.
Fritz a descris experiența sa personală în contextul acestui subiect. În perioada 2003-2004, când a activat ca voluntar într-o casă de copii la Timișoara, liderul USR a învățat că promisiunile statului nu întotdeauna se concretizează în fapte. „De atunci nu mai am încredere când statul român spune că știe el cel mai bine ce să facă cu viața ta”, a afirmat Fritz, aducând în discuție conceptul de „formă fără fond”, unde viața unui individ devine o statistică, iar norme adoptate de autorități nu reflectă realitatea cotidiană a acestora.
În trecut, România își asumase obiectivul de a reduce numărul copiilor instituționalizați și de a transforma orfelinatele în „case familiale”. Deși standardele europene erau bine gândite, implementarea acestora a dus la distrugerea multor vieți. Statul român a început un proces birocratic de „reintegrare în familia biologică”, dar, după cum a relatat Fritz, mulți copii erau abandonați de la naștere. Aceștia au fost mutați în familii care nu erau pregătite să se ocupe de ei, ceea ce a dus la un adevărat „calvar”.
Fritz a adus în discuție cazuri concrete de copii care, după ce au fost sunați de autorități, au fost readuși la părinți biologici care nu erau pregătiți să-i îngrijească. Unii dintre aceștia, deși aveau 9-12 ani, au descoperit că, împotriva voinței lor, părinții lor își doreau să-i recupereze doar pentru câteva sume de bani. Copiii, care de multe ori își doriseră să se întoarcă la casa de copii, s-au confruntat cu abuzuri și abandonuri repetate.
Mai mult, Fritz a subliniat că, după mulți ani, se întreabă dacă ar fi putut face mai mult pentru acești copii și a precizat că în perioada 2007-2008 a vestit autoritățile pentru a întreba despre controalele efectuate la copiii reintegrați, dar răspunsurile au fost rare. Aceste experiențe l-au determinat să realimenteze discuțiile despre fragilitatea sistemului de protecție a copilului din România și despre nevoia unei schimbări profunde în abordarea acestuia.
Declarațiile sale ridică un semnal de alarmă asupra unei probleme sistemice: responsabilitatea statului de a asigura condiții decente pentru cei vulnerabili, problema abandonului social și felul în care măsurile de protecție pot esua lamentabil, oferind astfel o imagine mai clară asupra provocărilor cu care se confruntă societatea românească în prezent.