Ciobanii din România, în pragul disperării: târgurile le sunt interzise
Într-o perioadă în care tradițiile și munca grea ar trebui să fie celebrate, ciobanii din România se confruntă cu o criză profundă. Înainte de Paște, oierii sunt împiedicați să-și vândă animalele în târguri, o decizie care le afectează nu doar veniturile, ci și demnitatea. Restricțiile impuse din cauza pestei și concurența acerbă a importurilor au transformat o activitate tradițională într-o luptă pentru supraviețuire.
Prețuri de nimic pentru munca unei vieți
Oierii se plâng că, în lipsa accesului la târguri, sunt nevoiți să vândă carnea la prețuri derizorii, pe unde apucă. „N-am vândut marfa pentru că am avut miei mai mici… dacă nu e preț și mielul mic, ce să câștigi din el? Nimic,” spune unul dintre ciobani. Diferențele de preț față de anii trecuți sunt uriașe, iar speranțele pentru o redresare după Paște sunt fragile și nesigure.
Importurile, o povară grea pentru fermierii locali
Pe lângă restricțiile sanitare, importurile masive de carne pun o presiune suplimentară pe fermierii români. În timp ce aceștia se luptă să-și vândă produsele, carnea din alte țări invadează piața, oferind prețuri mai mici, dar sacrificând calitatea și tradiția locală. „Zice că ar veni ceva cumpărători… Algeria, Maroc, nu știu care, dar nu știu ce prețuri ar da ei… să zicem că s-ar vedea o speranță,” adaugă un alt oier, cu o voce încărcată de incertitudine.
Tradiția, în pericol de dispariție
Sectorul de ovine, odată un simbol al identității rurale românești, este acum într-un declin alarmant. Lipsa sprijinului concret și a unor politici care să protejeze producătorii locali amenință să distrugă o tradiție veche de secole. În loc să fie susținuți, ciobanii sunt lăsați să se descurce singuri, într-un mediu economic tot mai ostil.
Un viitor incert pentru oierii români
În timp ce autoritățile par să ignore strigătele de ajutor ale fermierilor, aceștia continuă să spere într-o schimbare. Cu toate acestea, fiecare zi care trece fără soluții concrete adâncește criza și amplifică sentimentul de abandon. „Marfă în România este,” spun ciobanii, dar întrebarea rămâne: cine va avea grijă de cei care o produc?