România, dependentă de gazul din Ungaria
În contextul actual, România se confruntă cu o paradoxală dependență de gazul natural importat din Ungaria, în ciuda faptului că țara noastră dispune de cea mai mare producție de gaze din Uniunea Europeană. Această situație de vulnerabilitate energetică a fost subliniată de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, care a explicat că România se află în imposibilitatea de a livra suficient gaz din producția internă și din depozite în momentele de vârf de consum, mai ales în condiții de temperaturi extrem de scăzute.
Capacitatea de livrare, crucială pentru consumatori
Chisăliță a precizat că, în perioada când consumul depășește 57-58 milioane mc/zi, cu un plus de 6-7 milioane mc/zi necesari pentru Republica Moldova, România intră într-o zonă de criză, fără capacitatea de a răspunde cererii. Conform acestei analize, diferența dintre existența gazului și disponibilitatea acestuia în rețea face distincția între confortul energetic și criză. Așadar, se conturează o vulnerabilitate structurală plină de semnificații pentru securitatea energetică a țării.
Ungaria, un furnizor esențial
Odată cu apariția iernii severe, Ungaria a devenit un furnizor esențial, oferind gaze din depozitele proprii, fără de care România și Republica Moldova nu și-ar fi putut menține necesarul de consum. Această dependență a fost recunoscută de Chisăliță, care a menționat că, deși discuțiile oficiale se concentrează pe stocurile de gaze, în realitate, ceea ce contează este volumul care poate fi extras rapid din depozite pentru a fi livrat în rețea.
Problematica depozitelor de gaze
Chisăliță a explicat, de asemenea, că depozitul de gaze nu funcționează ca o simplă rezervă din care gazul poate fi extras în mod nelimitat. Acesta trebuie gestionat cu atenție, deoarece un consum excesiv poate duce rapid la epuizarea resurselor disponibile. Așadar, lipsa de informare a publicului și mentalitatea veche a factorilor de decizie agravează și mai mult problemele existente. Chisăliță subliniază că, în actualul context geopolitic, securitatea energetică nu ar trebui să se limiteze la „am de unde să cumpăr”, ci să însemne „pot funcționa chiar dacă nu pot cumpăra”.