Propunerea Patriarhului Daniel pentru funcția de premier
Grupul parlamentar PACE – Întâi România a făcut o propunere surprinzătoare pe 28 iunie 2026, anunțând că îl susține pe Patriarhul Daniel pentru funcția de prim-ministru al României. Această alegere a fost motivată de convingerea că Patriarhul ar putea să asigure o majoritate solidă în contextul actualei crize politice din țară.
Istoricul influent al Bisericii Ortodoxe în politică
Parlamentarii care susțin această propunere se referă la precedentul istoric al Patriarhului Miron Cristea, care a ocupat funcția de prim-ministru în perioada 1938-1939, în timpul domniei regelui Carol al II-lea. Aceștia afirmă că Patriarhul Daniel ar fi singura persoană capabilă să reunească diversele forțe politice din România în jurul unei agende comune, propunerea având astfel un temei cultural și politic solid.
Argumentele în favoarea desemnării
Senatorul Clement Sava, viceliderul Grupului PACE, a subliniat că, în contextul blocajului actual și al negocierilor eșuate pentru formarea unui nou Guvern, desemnarea Patriarhului Daniel ar putea reprezenta „singura soluție” viabilă pentru a depăși criza politică și instituțională. Acesta a menționat că deschiderea mai multor partide, inclusiv PSD și PNL, către sprijinul Bisericii Ortodoxe ar putea facilita obținerea voturilor necesare pentru a forma un nou Executiv.
Sprijinul politic transversal
Patriarhul Daniel, conform propunerii, ar beneficia de un sprijin majoritar din partea Parlamentului României. Clement Sava a afirmat că atât social-democrații, cât și liberalii, precum și alte formațiuni, ar avea motive să sprijine un mandat al Patriarhului, dat fiind statutul său și relația sa strânsă cu comunitatea ortodoxă din țară.
Apelul la unitate națională
Această propunere este văzută ca o depășire a limitărilor impuse de politica tradițională, oferind o modalitate de a mobiliza societatea românească în jurul unui ideal național comun. Senatorul Sava a încheiat prin a sublinia că Biserica poate și trebuie să joace un rol activ în viața națională, nu prin implicarea directă în politică, ci prin contribuții care să conducă la salvarea țării din perioade de criză.