Șase decizii, un punct comun în dosarul Călin Georgescu
În dosarul în care DIICOT îl acuză pe Călin Georgescu că ar fi înșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro, judecătorii au luat șase decizii privind arestarea preventivă. Trei au respins ideea arestului preventiv, iar alte trei, de la instanța de apel, le-au desființat și au decis contrariul. Toate cele șase au avut însă un element comun: niciuna nu a pus în discuție că probele DIICOT nu duc la „suspiciunea rezonabilă” că fostul candidat la prezidențiale a săvârșit faptele de care este acuzat.
Cronologia deciziilor
Pe 22 septembrie, Tribunalul București a decis plasarea lui Călin Georgescu sub control judiciar, după ce fusese reținut cu o zi înainte de DIICOT. Pe 29 septembrie, Curtea de Apel București a admis contestația DIICOT și a decis definitiv arestarea preventivă. Pe 13 octombrie, Tribunalul București a admis o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Pe 23 octombrie, Curtea de Apel a desființat această decizie și a menținut arestul preventiv. Pe 26 octombrie, când cele 30 de zile urmau să expire, Tribunalul București a respins cererea DIICOT de prelungire și a dispus controlul judiciar. Pe 28 octombrie, Curtea de Apel a desființat din nou decizia primei instanțe și a decis ca Georgescu să rămână în arest încă 30 de zile.
Condițiile legale ale arestului preventiv
Articolul 223 din Codul de procedură penală prevede că arestul preventiv poate fi dispus numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre situațiile expres prevăzute: sustragerea de la urmărirea penală, influențarea altor inculpați, martori sau experți ori distrugerea de probe, săvârșirea cu intenție a unei noi infracțiuni sau pregătirea acesteia, presiuni asupra persoanei vătămate ori o înțelegere frauduloasă cu aceasta. Un al doilea alineat permite arestul dacă privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Judecătorii au subliniat și că măsura trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației și necesară pentru atingerea scopului urmărit.
Unde au apărut diferențele între judecători
Divergențele dintre Tribunalul București și Curtea de Apel au vizat condițiile privind pericolul public și proporționalitatea măsurii. Judecătorul de la Tribunal care a dispus controlul judiciar a arătat că faptele datează din 2021-2022 și că în 2026 nu mai exista urgență pentru o măsură privativă de libertate, urmărirea penală desfășurându-se în condiții bune cu Georgescu în stare de libertate. El a apreciat că pericolul social s-a diminuat și că, deși DIICOT prezentase probe privind o intenție de plecare în Italia, controlul judiciar era suficient.
Curtea de Apel a avut o poziție contrară: lăsarea în libertate „prezintă pericol concret pentru ordinea publică”, iar controlul judiciar era „insuficient pentru a înlătura această stare de pericol”. Instanța a considerat măsura proporțională cu gravitatea acuzațiilor și a reținut că probele privind intenția de a fugi în Italia arătau „caracterul actual” al intenției de sustragere. Decizia a fost luată în complet de divergență, cu intervenția unui al treilea judecător. Judecătorul cu opinie separată a arătat că probele relevau indicii temeinice suficiente pentru control judiciar, dar insuficiente pentru arest preventiv.
Prelungirea arestului și acuzațiile suplimentare
La cererea de prelungire, Tribunalul București nu a contestat suspiciunea rezonabilă, dar a apreciat că pericolul punerii în libertate „s-a diminuat considerabil”, că natura și modalitatea săvârșirii infracțiunilor „nu mai justifică privarea de libertate” și că nici Georgescu, nici celălalt inculpat, Rusen, nu au încercat să se sustragă ori să influențeze probațiunea. DIICOT a adus atunci noi acuzații, privind încercarea de distrugere a mijloacelor de supraveghere tehnică instalate în locuința lui Georgescu. Judecătorul a subliniat că „nu există minime elemente de fapt din care să rezulte comiterea” acestor infracțiuni și că privarea de libertate ar fi o măsură disproporționată, scopul putând fi atins prin control judiciar. Curtea de Apel a desființat și această decizie, de data aceasta fără a mai fi necesar un al treilea judecător.